România este una dintre putinele tari din Europa care se bucura de o larga paleta de obiceiuri si traditii. Unul dintre momentele cele mai importante sarbatorite de-a lungul timpului de câteva mii de ani încoace este solstitiul de vara, din 21 iunie. Pe lânga aceasta sarbatoare, românii se mai bucura prin traditii si obiceiuri în noaptea de 24 iunie, noaptea magica a Sânzienelor
(Sânt-zianele - Sfintele zeite sau zâne) si a cerurilor.

De mii de ani, în mai toate regiunile acestei lumi, solstitiul de vara a constituit una dintre cele mai frumoase si puternice sarbatori din an. În Anglia, în fiecare an, sute de oameni se aduna la celebrul sanctuar Stonehenge celebrând ziua cea mai lunga din an, deschiderea cerurilor, comunicarea cu spiritele naturii, salutând cu bucurie primii pasi ai verii. Mai mult decât atât, în jurul anului 1590, celebrul dramaturg Shakespeare închina piesa „A Midsummer Night’s Dream”, în traducere „Visul unei nopti de vara”, tocmai acestui moment magic - noaptea de la cumpana anotimpurilor - solstitiul de vara. Piesa este încarcata de personaje magice, cu puteri ale lumii nevazute, spirite ale padurii ce pun la cale o întreaga poveste ametitoare de dragoste, care, bineînteles, se desfasoara într-o padure - punte intre profan si sacru, teluric si celest. Nu voi spune mai multe despre aceasta piesa fermecatoare, care a dat de furca multor regizori si actori, ci va voi lasa pe domniile voastre sa va delectati cu o lectura minunata, magica, celebra si comica.

Solstitiul de vara
Nu va voi rapi mult timp cu explicatii stiintifice, dar în câteva cuvinte voi aduce si sensul astronomic al acestei date de 21 iunie. Se numesc solstitii fiecare dintre cele doua momente ale anului, când Pamântul se gaseste la cea mai mare distanta de Soare (21 iunie si 21 decembrie) care marcheaza ziua, respectiv noaptea cea mai lunga. În jurul datei de 21 sau 22 iunie, în emisfera nordica are loc solstitiul de vara; în preajma acestei date, la trecerea meridianului, soarele se ridica deasupra orizontului la unghiul maxim, iar intervalul diurn are durata maxima. Ca urmare, vom avea ziua cea mai lunga si noaptea cea mai scurta a anului. Ziua va începe sa scada dupa solstitiul de vara si va fi egala cu noaptea la echinoxul de toamna. Simultan, în emisfera sudica are loc solstitiul de iarna, când înaltimea soarelui este deasupra orizontului si intervalul diurn este minim. În jurul datei de 21 sau 22 decembrie se petrece fenomenul opus: are loc solstitiul de iarna în emisfera nordica si solstitiul de vara în emisfera sudica. Denumirea de solstitiu provine din latinescul solstitium, format din sol (soare) si stitium, de la verbul sistere (a se opri, a ramâne constant). Spre deosebire de celelalte zile din an, când unghiul facut de soare cu orizontul la trecerea meridianului se schimba semnificativ de la o zi la alta, la solstitii acest unghi devine stationar din cauza inversarii sensului sau de variatie.

Ciresar si Ciresel
Luna a sasea din an e dedicata zeitei Iuno, sotia lui Jupiter si protectoarea femeilor maritate. Întrucât în iunie se coc ciresele, primele fructe ale anului, luna se numeste, în traditia româneasca, Ciresar sau Ciresel. Acum, în perioada solstitiului de vara, când ziua devine cea mai lunga, timpul calendaristic si vegetatia ajung la maturitate. Târgurile Dragaicei si Sanzienelor, organizate în a doua jumatate a lunii iunie, pastreaza amintirea unei divinitati preistorice a agriculturii, celebrata la solstitiul de vara. Este momentul în care orice muritor care bate la vamile nevazutului si nestiutului poate sa intre, purtând pe cap o coronita galbena de flori sau folosind un fir de sânziana. Sarbatoarea este una cu totul speciala, tinând o noapte si o zi. Iar noaptea de Sânziene este una cu adevarat magica. Este noaptea focurilor de vara, fiindca este vara în cer si vara pe pamânt, este vara în suflete si trupuri, este anotimpul dragostei si al vietii plenare. Denumirea de Sânziene are mai multe semnificatii. În primul rând este floarea respectiva (dupa culoarea galbena sau alba), frumos mirositoare, care înfloreste în preajma solstitiului de vara, în perioada pârguirii cerealelor, având numeroase întrebuintari în medicina si cosmetica, drept pentru care mitologia populara i-a acordat anume proprietati mistice, fiind folosita în practicile magice efectuate în noaptea premergatoare zilei Sfântului Ioan Botezatorul. Sânzienele (Dragaicele) sunt binevoitoare omului, fac sa rodeasca holdele, femeile casatorite, pasarile si animalele, dau miros si puteri tainice florilor, tamaduiesc bolile si suferintele oamenilor si apara lanurile de intemperiile naturii, dar daca li se nesocoteste ziua, se razbuna stârnind furtuni distrugatoare, aduc grindina si pedepsesc pe cei pacatosi dându-le boala “luatul din Dragaica”.

La portile Soarelui
Moment crucial al anului, solstitiul de vara, care coincide si cu marea sarbatoare religioasa a Sfântului Ioan Botezatorul, prilejuieste celebrarea Sanzienelor în ziua de 24 iunie. Sub numele de Sânziene sau Dragaice, folclorul românesc desemneaza niste fapturi fantastice, frumoase, dar nemilostive, care bântuie prin ogoare, lunci si câmpuri. În noaptea de Sânziene, noapte cu virtuti magice, exista un anume moment în care toate stihiile stau în cumpana. Un moment de liniste în care se realizeaza un contact între lumea noastra si “lumea cealalta”. În aceasta clipa, pentru câtiva se pot deschide “portile cerului”. Se crede ca Sanzienele încing hore ametitoare, iar plantele culese în aceste momente pentru leac sunt mai eficiente. Folosind practici divinatorii, tinerii îsi afla viitorul, aruncând coronite alcatuite din flori galbene de sânziene pe coamele caselor. În functie de felul în care acestea se anina de acoperis sau cad, ei pot sa afle ce le rezerva destinul. Se spune, de asemenea, ca animalele se strâng si stau la sfat. Cine le pândeste le poate întelege graiul si poate afla multe taine. În aceasta noapte, între ceasurile 10 si 12 se spune ca apare floarea de feriga, alba si stralucitoare, care aduce celui ce o culege mare noroc. Duhuri nevazute pazesc cu strasnicie aceasta floare si îti trebuie mult curaj pentru a o dobândi dintr-o padure îndepartata unde nu se aude cântec de cocos. Exista, de asemenea, obiceiul unui scaldat ritualic pentru pastrarea sanatatii. Locuri anume, ape din salbaticie sunt alese pentru acest lucru. Atotputernicia soarelui de la solstitiu se celebreaza prin focurile de Sânziene, aprinse pe locul cel mai ridicat. Încinsi cu brâuri de pelin, oamenii se rotesc în jurul focului, apoi arunca aceste brâuri ca sa arda odata cu toate posibilele necazuri care ar fi sa vie. Perechile tinere, pentru a avea parte de o casatorie fericita, sar de trei ori peste foc. Exista, de asemenea, credinta ca fata care va sari de noua ori peste foc îsi va gasi flacaul pereche cu care se va marita pâna la sfârsitul anului si vor da nastere unor copii sanatosi. La final, o roata mare de foc e trimisa pe o panta, simbol al soarelui, care se scurge odata cu vara catre toamna. Roua de pe sânziene culeasa în aceasta zi se foloseste în bolile de ochi; planta întreaga se pune în scaldatorile copiilor debili; zeama este folosita împotriva frigurilor; pusa în rachiu, vindeca hernia. Datorita proprietatilor sale de a închega laptele, i se mai spune si Închegatoare.

Ritual si magie
Sanzienele se culeg în dimineata zilei de 24 la prima roua, în jur de 5 dimineata, nu se rup si nu se scot din radacina, ele trebuie taiate dintr-o singura lovitura de cutit. Prin diferite parti ale tarii exista anumite “poezii” care sunt rostite continuu pâna la sfârsitul culesului de Sânziene, iar cei ce le culeg trebuie sa fie curati sufleteste si trupeste, trebuie sa aiba o anumita tinuta (îmbracate, dezbracate pâna la brâu sau de tot, cu capul gol). Doar în aceasta noapte se culege nebunarita pentru a avea eficienta scontata. Ea era considerata cea mai veche planta folosita pentru vraji în spatiul indo-german - una dintre componentele alifiei cu care se dadeau vrajitoarele pentru a putea zbura. Se crede ca eficienta sa e sigura în calmarea durerilor de dinti, combaterea viermilor intestinali la porci si în ritualurile de invocare a ploii. În întreaga Germanie era cunoscuta traditia baii de solstitiu sau de ziua Sf. Ion Botezatorul - Sf. Johannes. Aceasta se facea doar într-o apa curgatoare si era considerata ca spala toate nenorocirile si supararile anului trecut, precum si ca ajuta ca sa se împlineasca toate dorintele în urmatorul an. O relatare interesanta în acest sens o face poetul si umanistul italian Francesco Petrarca (1304-1374) care, vizitând Kölnul în anul 1330, a vazut pe malurile Rinului zeci de femei care-si spalau mânile în apa. Întrebând ce semnificatie are aceasta ceremonie în masa, femeile i-au raspuns: spalam toate necazurile si le lasam sa mearga pe apa, pentru ca astfel anul care vine sa fie norocos si sa ni se împlineasca dorintele. - Daca la miezul noptii bei roua cazuta pe floarea de sânziana, aceasta purifica si este aducatoare de noroc. - În Silezia, se spune ca, daca faci în aceasta zi o baie în care ai turnat decoctul facut din noua plante anumite - obligatoriu si sânziana, tot anul vei fi sanatos si-ti va merge bine.

Curiozitati antice
- Se stie din cele mai vechi timpuri ca verbina este o planta deosebit de folosita în descântecele de dragoste si în medicina populara. Pentru ca sa aiba eficienta scontata, verbina se culege doar în noaptea de Sânziene, Înaltarea la cer si de Sf. Petru si Pavel. Acestei plante i s-au dat o importanta si onoare deosebita înca din Antichitate: - Romanii îsi împodobeau cu ea templele. Se considera ca este sub influenta planetei Venus, de aceea era folosita în ritualurile pentru dragoste. Daca se punea pe câmp, atunci aducea prosperitate si recolta bogata. Daca se punea în pantof, îti lua oboseala pe loc. Se spunea ca nu era voie sa o scoti din pamânt cu un obiect din fier, ci doar de argint. Înainte de a o scoate însa se turna pe pamânt ceara si miere. Dupa ce era scoasa (în noaptea sarbatorilor amintite), trebuia sa fie pusa usor pe pamânt si sa fie vegheata pâna la rasaritul zorilor. Barbatul care avea necazuri în dragoste trebuia sa împleteasca sapte fire de verbina cu sapte fire scoase din camasa iubitei si sa i le puna sub perna. În felul acesta dragostea îi era împartasita. -În medicina populara se mai spune ca, daca culegi aceasta planta înainte de asfintitul soarelui, tot anul urmator nu vei avea dureri de cap. - În Mecklenburg, la solstitiu de vara se atârna crengi de artar la usi si ferestre, se pun pe câmpurile de cartofi si de in, pentru ca exista credinta ferma ca în acest fel vor fi îndepartate vrajitoarele si toate fortele demonice. Frunzele de artar culese în aceasta zi si puse la uscat vindeca orice rana si înlatura durerea de cap. - Daca hainele, covoarele si asternuturile sunt expuse în 24 iunie la soare, ele nu vor fi mâncate de molii. - Daca în aceasta zi vezi o furnica rosie, aceasta este de foarte bun-augur. Daca gasesti însa o furnica în portmoneu, este semnul cel mai indubitabil ca vei avea un an foarte bogat. - În Silezia si în Bavaria este traditia ca în aceasta zi sa se manânce turte din aluat cu flori de soc prajite în untura, în felul acesta întregul an care urmeaza vei fi sanatos. Cracute de soc sunt atârnate si la ferestre si usi, pentru a apara în felul acesta casa de orice necazuri si boli si pentru a se asigura astfel bunastarea în tot anul urmator. Din cele mai vechi timpuri, socul este plantat lânga casele oamenilor deoarece se credea ca în el salasluieste un duh sau o zâna buna care-i apara pe oameni de nenorociri. - În Prusia era credinta veche ca zeul pamântului Puschaitis locuia sub un soc. - În Danemarca, acelasi zeu, denumit Hyldemoer, avea acelasi domiciliu. - În Germania si în toate tarile nordice era considerat un sacrilegiu sa tai un soc, copacul despre care taranii spun ca „în fata lui trebuie sa-ti scoti palaria”. Cel care facea asta era pedepsit cu focul si cu moartea, casa sa ardea si cineva dintre membrii familiei murea. Despre aceasta credinta vorbeste si Hans Christian Andersen într-unul dintre basmele sale.

Magia Arhaicului Romanesc
Paparudele si Caloianul pot aduce ploaia, Sanzienele dau leacuri de dragoste, dar Ielele le fura mintile feciorilor care îndraznesc sa le priveasca. Oamenii se tem de multe spirite, iar celor ce stapânesc padurea le acorda o atentie speciala. Spiritele padurii au salas în copaci si iau înfatisare de om (Muma Padurii, Mosul Codrului, Padureana) ori de animal (iapa, bivolita). Potrivit credintelor populare, pot fi întâlnite noaptea, când este Luna Plina, în paduri, pe câmpii si la rascruce de drumuri. Le dau pedepse femeilor care torc în zilele de marti, barbatilor care cânta ori fluiera prin paduri, taietorilor de lemne care nu respecta legea codrului si celor care culeg fructe în ziua de Probejenie (Schimbarea la Fata, 6 august). Sarbatoarea se porneste în ajun, dupa-amiaza, mai ales în satele din lunca Somesului. Fetele tinere pleaca în grupuri sa culeaga florile galbene de pe câmpuri si de pe braturile dintre lanurile de grâu date în pârg. În timp ce culeg, ele canta împletindu-si propria coronita, pe care o închina soarelui si si-o aseaza apoi pe cap. Pentru câteva ore, pâna când vor împleti câte o coronita fiecarui membru al familiei, fecioarele sunt chiar Sfintele zane ale florilor galbene, asa cum sunt Dragaicele în sudul tarii. Ajunse acasa, fetele dau coronitele tuturor locuitorilor casei si înainte de asfintit, adunati în curte, începe dialogul mut cu nestiutul ce va sa vina. Fiecare îsi arunca propria coronita pe acoperisul casei. Fetele, pentru a sti cât de repede se vor casatori si cu cine, dupa semnele pe care Sfintele le vor lasa în timpul noptii pe flori, batrânii, pentru a sti câti ani mai au de trait sau de vor mai ajunge alte Sânziene. Daca le cade coronita de pe casa, avertismentul este pentru anul în curs. De-a lungul anului, exista mai multe nopti ale focurilor, dar nici una ca noaptea de Sânziene din satele din zona Borsei si, mai ales, în cele trei Visaua: Viseul de Sus, Viseul de Mijloc si Viseul de Jos din Maramures. Dupa caderea întunericului, pe fiecare deal se aduna copii, flacai si barbati „înarmati” cu torte speciale, numite faclii sau fetere, pe care le învârt ca sa arda cât mai tare si sa sara scântei. Cu cât mai multe fetere arzând frumos, cu atât mai fericit dealul si mai sus în clasament, pentru ca luminile sunt pe întrecere. Feterele cam de un metru si jumatate lungime se învârt pâna dupa miezul noptii, însotite de strigate si chiuituri. Seara, când facliile se aprind, lumina se ia de la unul la celalalt, pastrându-se o distanta de cel putin un metru si ceva între om si om. Acest lucru se întâmpla în noaptea de 23 spre 24 iunie, ziua de Sânziene. Dupa ce feterele au ars aproape în întregime, barbatii coboara pe malul raului, pe prund, unde au voie sa vina si fete. Acolo se face un foc mare, peste care sare toata lumea si apoi intra în râu si se scalda, doi câte doi, perechile de îndragostiti. Noaptea de Sânziene fiind si o mare sarbatoare a dragostei. Înainte de rasaritul soarelui, pe dealuri si prin holdele de grâu, fetele se scalda goale în roua, fara ca nimeni sa se apropie. Un ritual stravechi, respectat… În zona Borsei, sânziana galbena creste rar, unde si unde câte un fir, si de aceea este planta protejata si aproape nimeni nu se îndura s-o rupa. În riturile de Sânziene, se folosesc alte flori, asemanatoare ca forma, dar albe si fara miros, foarte înalte si care cresc prin tufele de alun din abundenta. Cei din zona le numesc sânziene pentru a sustrage atentia de la Sânziana cea adevarata, care nu trebuie sa dispara. Sânziana, este în baladele romanesti Iana Simziana, sora Soarelui. Ea locuieste pe pajisti miraculoase, unde cresc, buruieni alese si graitoare, care-i asigura nemurirea. Dupa ce a umblat ca sa se însoare „Mare noua ai/Tot pe noua cai”, „puternicul Soare” alege drept logodnica chiar pe sora sa, Ilaeana Simzeana Doamna florilor/S-a garoafelor,/Sora Soarelui/Spuma laptelui. Întrucât casatoria dintre frate si sora este interzisa, aceasta îi cere în schimb sa-i faca
Pod pe Marea Neagra,
De fier
Si otel,
Iar la cap de pod,
Cam d-o manastire,
Chip de pomenire,
Chip de cununie,
Sa-mi placa si mie,
C-o scara de fier
Pân’ la naltul cer!
Sau se mai poate rosti :
Du-te Soare, vino luna,
Sânzienele îmbuna,
Sa le creasca floarea floare,
Galbena, mirositoare,
Fetele sa o adune
Sa le prinda în cunune,
Sa le puna la palarie
Struturi pentru cununie.
Boabele sa le rasteasca,
Pâna-n toamna sa nunteasca.

Nunta celesta
Casatoria Soarelui cu Luna, care a fost figurata pe steagurile voievozilor din Tara Româneasca, nu poate fi interpretata decât în sensul sfidarii mortii, prin trecerea în planuri superioare. Perechea Soare-Luna înseamna armonizarea contrariilor din fiinta umana. Luna, prin excelenta, „masoara, tese leaga între ele planuri cosmice distincte si realitati eterogene”. (M.Eliade). Sânzienele sunt totodata stapânele apelor. De altfel, apa, alaturi de foc, este un alt element important al acestei sarbatori. Apa a jucat întotdeauna un rol considerabil în ritualurile solstitiului de vara, cea ce explica de ce Biserica, aruncându-si pelerina peste vechea sarbatoare pagâna o consacra Sf. Ioan Botezatorul. Sarbatoarea aceasta, cu semnificatii mitico-magice este de origine pre-dacica. Cunoscuta si sub numele de Nedeia ea a fost transmisa romanilor de catre sacerdotiul geto-dac. Cunoscatori ai virtutilor magice ale acestui moment, constienti de puterea ascunsa a celor nevazute, romanii continua si astazi sa marcheze prin datini stravechi ziua de 24 iunie – Sanzienele, dar si nasterea Sfântului Ioan Botezatorul.

http://www.gardianul.ro/index.php?pag=nw&id=115923&catid=63&p=magia-solstitiului-de-vara.html

„Astrologia este o stiinta în sine, care ne ilumineaza. Gratie ei am învatat multe lucruri si îi datorez mult. Cunostintele geofizice scot în relief puterea stelelor si planetelor asupra destinului pamântesc. La rându-i, astrologia întareste toate astea într-un mod deosebit. Din aceasta cauza, astrologia este un fel de elixir pentru umanitate“
Albert Einstein (1879-1955)

De când omul a pasit pentru prima data pe acest pamânt, el a simtit nevoia de a se raporta si de a cunoaste toate cele ce erau în jurul si deasupra fiintei sale. În acele vremuri imemoriale, omul nu cunostea nici tehnologia si nici informatia din ziua de azi, dar simtea ca undeva în jurul sau si în sine însusi exista ceva, o putere, o forta, un Tata invizibil, o mama care îl poarta la sânul cunoasterii si iubirii. Cunoscând si simtind prezenta aceasta divina de care omul treptat, treptat s-a îndepartat, Adamul - ca sa-l numim asa - a simtit nevoia de a comunica si de a întelege ceea ce Tatal îi sopteste clipa de clipa. Dar pentru ca Dumnezeu lucreaza în secret si taina, nu s-a adresat direct omului deschizând cerurile si aparând glorios catre tot ochiul pamântesc, ci a suflat peste sufletul si mintea noastra posibilitatile unei întelegeri care depaseste orice frontiera a mintii, a timpului si a spatiului. Si cum a vorbit Dumnezeu mai întâi si întâi oamenilor? Tocmai prin creatia sa si prin secretele pe care EL le-a ascuns în noi si în tot ceea ce ne înconjoara.

Mai întâi si întâi, omul a cunoscut natura si fortele ei si chiar mai mult decât atât, a lucrat si a „colaborat“ cu fortele acesteia, a cunoscut pietrele, cristalele, plantele si animalele de care se foloseau si cu care lucrau pentru a descifra tainele acestei lumi. Si pentru ca Adamii le cunosteau pe acestea, atunci Dumnezeu le raspundea tot prin intermediul creatiei sale, si astfel s-a stabilit o prima legatura cu CEL ce sufla peste lumea noastra. Asa putem spune ca au aparut Shamanii sau primii Vraci. Cunoasterea, odata cu trecerea timpului, s-a îmbogatit si s-a extins si în afara lumii noastre catre planete si stele, soare si luna, catre constelatii si univers. S-au obervat anumite legaturi între anumite evenimente si lumânarile de pe cer (soarele si luna). Astfel s-a dezvlotat o întreaga filozofie si mitologie în ceea ce priveste lumânarile si legatura lor cu pamântul. De aici a izvorât o noua cunoastere - Astrologia.

Misterele lui Arsubanipal
Multa vreme s-a crezut ca astrologia s-a nascut în Caldeea. Datorita arheologiei, acum este admis faptul ca ea a vazut lumina zilei în Sumer, spre sfârsitul celui de-al IV-lea mileniu. La Ninive, în biblioteca lui Asurbanipal, au fost scoase la lumina zilei texte sumeriene care includ referinte astrale. Aceasta este cea mai veche marturie pe care o avem despre astrologie. Cea mai veche prezicere astrologica este datata cu 2300 de ani i.Hr. Bazata pe o eclipsa de Luna si o observare a planetei Venus, ea vesteste moartea regelui din Akkad. În secolul XXI i. Hr., un alt text astrologic porneste de la miscarile planetei Jupiter. Caldeea nu a facut deci decât sa urmeze traditia sumerienilor. Placutele de pamânt ars descoperite în ruinele palatului lui Asurbanipal, care vorbesc despre o astrologie mai veche si se refera la „tablite care nu mai exista“, o dovedesc. Ideile care erau imprimate pe vremea aceea în filozofie au sustinut dezvoltarea astrologiei. Astfel, filosofii greci erau de parere ca omul este solidar si interdependent cu universul. În Mesopotamia au fost gasite mai multe horoscoape scrise cu litere cuneiforme datând din era elenistica, iar cel mai vechi dintre ele avea data de 29 aprilie 410 i.Hr. În civilizatiile antice, astrologia este în mâinile preotilor, singurii pastratori ai tablitelor purtatoare ale observatiilor planetare. Poporul nu are acces la ea, din moment ce este reprezentat de monarhul sau.

Sudoare si zbucium
Medic si astronom, Tycho-Brahe se numara printre marii eruditi care au încercat sa faca din astrologie o stiinta care sa se bucure de drepturi depline. La Copenhaga, regele Frederic al II- lea îi încredinteaza catedra de astronomie. Dar protectia regelui, adaugata altruismului lui Tycho Brahe, care îi îngrijeste gratuit pe bolnavii nevoiasi, îi atrag animozitatea aristocratiei daneze. El îsi paraseste patria si pleaca la Praga, la invitatia lui Rudolf, devenind astrologul oficial al acestuia. El însusi astrolog, monarhul îl însarcineaza pe Tycho-Brahe sa calculeze „tabelele rudolfiene“ si îi creeaza conditii pentru a-si putea continua munca. Mare teoretician si apologet al astrologiei, Tycho-Brahe manifesta o încredere în astrologie pe atât de mare pe cât îi era dispretul fata de astrologi, în care nu vede decât sarlatani si paraziti care abuzeaza de credulitatea omeneasca. Unul singur afla iertare în ochii lui: Kepler, care îi era elev. Când Tycho-Brahe îl initiaza în astrologie, Johannes Kepler studiase deja matematica si astronomia. La moartea profesorului sau, el îi ia locul, punându-se la rândul sau în slujba regelui Ungariei si îsi continua studiile despre „tabelele rudolfiene“. Observatiile lui Tycho-Brahe îi vor permite lui Kepler sa enunte cele trei legi astronomice care îi vor purta numele. Acestea sunt legile care îi vor da mai târziu lui Newton posibilitatea de-a stabili marele principiu al gravitatiei universale. Kepler a fost considerat unul dintre cei mai mari astronomi din toate timpurile, un savant care se ratacise în astrologie. S-a afirmat despre Kepler ca îsi recunoscuse greselile spre sfârsitul vietii si ca renegase astrologia. Nimic mai fals. Daca s-a ridicat împotriva necinstei si arivismului anumitor astrologi, el nu si-a întrerupt în schimb niciodata studiile astrologice. „Sportula genethliaca“ a sa, constituind complementul „tabelelor rudolfiene“, care permite calcularea mai usoara a temelor de nastere si a directiilor previzionale, dateaza cu trei ani înaintea mortii sale. Pe deasupra, Kepler nu a omis niciodata sa-si elaboreze an de an tema revolutiei solare pâna la moarte. Contrar lui Tycho-Brahe, care a ramas cu încapatânare fidel sistemului geocentric stabilit de Ptolemeu, Kepler a adoptat de la bun început teoriile coperniciene ale heliocentrismului. Dupa parerea lui, aceste teorii nu dauneaza cu nimic astrologiei, care interpreteaza conjuncturile planetare în raport cu Pamântul. Contrar parerii celor ce aduc argumente înselatoare, Kepler a scris totusi: „Douazeci de ani de studiu practic mi-au convins mintea rebela de realitatea astrologiei“.

Planetele încep sa vorbeasca
Primul zodiac care a aparut a fost Zodiacul Chaldeean, cunoscut astazi ca Zodiacul European. Acesta este pomenit în „Cartea lui Enoh“ (se presupune ca Enoh este al saptelea învatator al lumii, dupa Adam). Aceasta carte prezinta o legenda bizara, conform careia un grup de 200 de „îngeri“ veniti din cer cu „care de foc“ au mers pe muntele Hermon (azi Djbel-el-Sheikh), la Poarta Zeului (Marginea terasei Baalbek), unde au adus oamenilor cunostinte care au provocat o evolutie rapida în multe domenii. Începând chiar din mileniul trei (i.Hr), babilonienii, chaldeenii, chinezii si sumerienii calculau timpul în functie de pozitia Soarelui si Lunii, în principal, dar si a altor planete. Alaturi de Soare apare Marte, apoi Jupiter. Alaturi de Luna apare Marte, Venus, apoi Saturn. Astrologia nu a urmat acelasi traseu neschimbat precum aceste arte, ea trecând de la statutul de „arta“ la cel de „stiinta“. Este clar ca ea a evoluat împreuna cu omul si s-a schimbat în functie de cerintele si necesitatilor acestuia. Ea s-a dezvoltat paralel cu astronomia, mentinându-si un caracter mai pragmatic. La descoperirea planetelor Uranus (1781), Neptun (1846) si Pluto (1930), nu existau date astrologice care sa faca referire la acestea. Abia dupa aceste descoperiri a prins viata într-un mod real si stiintific astrologia. Ea s-a format ca urmare a observarii sistematice a influentei pe care o au aceste planete asupra formarii caracterului oamenilor si asupra destinului acestora. Se considera ca Uranus, Neptun si Pluton se constituie în planete colective si ca influenta lor este suportata de întregi generatii, si nu doar de anumite persoane.

Stiinta, curiozitate si prostie
Un rol important în dezvoltarea astrologiei ca stiinta l-au avut hierofantii - mari preoti ai Egiptului, Hermes Trismegistul, Thot, Ptolemaios, iar în România au fost importanti Manilus si Firmicus Maternus. Astrologia a cunoscut o dezvoltare rapida si puternica, astfel încât, în secolul al XIII-lea, era raspândit dictonul „un doctor fara astrologie este ca un ochi care nu poate sa vada“ în scoala de medicina din Bologna, una dintre cele mai importante din Europa. Epoca în care astrologia a cunoscut un mare progres se situeaza între 1450 si 1650. Acum sunt publicate o serie de carti si almanahuri astrologice, desi la 4 decembrie 1563 a fost interzisa publicarea de carti de magie, vrajitorie si alte stiinte divinatorii. Datorita marelui astronom Regiomontanus, pe adevaratul sau nume Jean Muller, astrologia face un important pas înainte. Devenit astrologul oficial al regelui Ungariei, Mathias Corvin I, el calculeaza si tipareste efemeride valabile pentru treizeci de ani si vesteste Revolutia din 1789 cu trei secole înainte ca aceasta sa aiba loc: „La o mie de ani împliniti dupa ce Fecioara a nascut si dupa ce alti sapte sute de ani se vor fi scurs, cel de-al optzeci si optulea an va fi un an foarte uimitor si va trage dupa el destine foarte triste. Toate imperiile lumii vor fi zguduite si pretutindeni va fi un mare doliu“. Stupefianta prezicere, cu aproximatie de un an, daca ne gândim la repercusiunile mondiale provocate de Revolutia Franceza. Regii Frantei îsi au aproape toti câte un astrolog. Charles al V-lea Înteleptul, satisfacut de serviciile practicianului sau, îi construieste colegiul Maître-Gervais. Situatia unui astrolog aflat în slujba lui Ludovic al XI- lea, care pe cât era de viclean, pe atât de superstitios, a devenit celebra. Ca sa-si pastreze capul pe umeri, Galeoti se arata a fi la fel de viclean ca si stapânul sau: „Sire, îi declara el, astrele mi-au prezis ca voi muri cu trei zile înaintea Maiestatii Voastre“. În ciuda ereziei pe care biserica o atribuie tuturor stiintelor oculte, marii prelati se intereseaza de astrologie si se fac protectorii acesteia. Astfel, patru Papi la rând, Iuliu al II-lea, Leon al X-lea, Clement al VII-lea si Paul al III-lea, si-au extins tutela binevoitoare asupra lui Luc Gauric, profesor de matematica la Ferrara. Paul al III-lea, organizatorul Conciliului de la Trente, îl ia chiar pe Luc Gauric pe post de consilier. Numit episcop, Gauric îsi publica la Venetia Tratatul de astrologie, un monument al genului, în care sunt adunate la un loc temele a doua sute de persoane. Nicolai Copernic îi dedica însusi Papei Paul al III-lea lucrarea De revolutionibus orbium celestium, în care studiaza si demonstreaza realitatea sistemului heliocentric, pe care Aristarc din Samos încercase zadarnic sa îl impuna, cu doua secole si jumatate I.Hr.. Multi vor vedea în aceasta negarea astrologiei, dar totusi lucrarea a putut fi tiparita datorita unui astrolog. Într-adevar, în timp ce universitatile refuza sa îl primeasca pe Copernic si îi trec sub tacere lucrarile, Rheticus, un prieten de-al savantului polonez, el însusi astrolog, tipareste si difuzeaza manuscrisul.

Renastere în realitate
Astrologia a ramas în umbra timp de doua secole. Spre anii 1875 a redevenit de actualitate. Alan Leo înfiinteaza prima revista stiintifica de astrologie, „Modern Astrology“, în 1896. Federatia Astrologilor Americani (A.F.A), care s-a mentinut pâna astazi si a ramas o organizatie foarte importanta în domeniul astrologic, a fost înfiintata în 1938. Se estimeaza ca mai exista înca patru planete astrologice si ca acestea vor fi descoperite în momentul în care oamenii vor fi ajuns la un anumit stadiu de evolutie în care sa fie capabili sa perceapa influentele acestora. Ele nu pot fi percepute decât de corpurile subtile ale fiintei umane. Si, pentru a se putea realiza asta, este necesara o dezvoltare suficienta a acestor corpuri. Astrologia a trecut prin multe perioade, cu suisuri si coborâsuri, dar s-au mentinut interesul si studiul în ce o priveste, astfel încât putem spune ca astrologia este veche de când este lumea. Întotdeauna trebuie sa ne amintim dictonul astrologic clasic: ASTRELE PREDISPUN, DAR OMUL DISPUNE! El ne spune ca suntem responsabili pentru optiunile si faptele noastre în viata si ca vom culege roadele a ceea ce semanam. Astrele nu fac decât sa umple mediul nostru de viata cu vibratii care ne afecteaza mai ales la nivel launtric, psihic si spiritual, pentru ca la nivel mental, constient, sa învatam sa luam deciziile corecte. Astrele nu sunt responsabile pentru ceea ce ni se întâmpla bun sau rau în viata. Ele nu fac decât sa ne prezinte drumuri de parcurs, dar noi alegem încotro si cum mergem în viata. În cartea lui Enoh gasim urmatoarele: Capitolul 32: „Portile Cerului erau deschise si am vazut iesind din ele stelele. Atunci am socotit timpul la care au iesit si am notat exact cifrele. Mi-am notat, în acelasi timp, numele lor, drumul lor mereu reînnoit, încercarile prin care trec, toate pe masura ce Uriel, care era cu mine, mi le deslusea. El mi-a facut cunoscut numele lor, locul lor si înrauririle pe care le au“. Nu am terminat aici acest capitol interesant al astrologiei. Vom calatori si mai departe în tinuturile fermecatoare ale planetelor si în articolele viitoare, dar într-un dialog cu stiinta numerologiei.
Va doresc un weekend minunat, plin de credinta si iubire!

http://www.gardianul.ro/index.php?pag=nw&id=114455&catid=63&p=

astrologia-de-la-stiinta-initiatica-la-erezie.html

An de an, noapte de noapte, în diferite parti ale globului pamântesc, sufletul omului este animat de frumusetea “lacrimilor” celeste ce traverseaza spatiul Terrei. Dintotdeauna ploaia de meteoriti a stârnit un interes extraordinar pentru mai toti oamenii. Fie ca vorbim de cuplurile romantice care savureaza jocul stelelor pe cer, fie ca vorbim de samani, astrologi sau oameni de stiinta, pentru fiecare în parte acest fenomen astronomic capata conotatii importante. Frumusete unica, speranta, semn divin, prezicere sau studiu stiintific, toate acestea au înflorit în sufletul omenirii pe parcursul calatoriei meteroritilor catre pamântul nostru. Si totusi, nu întotdeauna omenirea s-a bucurat de existenta lor. Au fost cunoscute catastrofe de proportii în istoria acestui bulgare de pamânt care se numeste Terra. Gândul ca un meteorit sau asteroid de dimensiuni mari ar putea intra în coliziune cu planeta noastra nu a dat si nu da liniste oamenilor de pretutindeni.

Începe ploaia

În noaptea din 12 catre 13 august 2008 vom asista la un spectacol de “artificii” cosmice cunoscut sub denumirea de ploaie de meteoriti. Luna august aduce, ca în fiecare an, un fenomen astronomic interesant pentru oamenii de stiinta, dar si pentru amatori. Sursa aceste ploi de meteoriti este cometa Swift-Tuttle, care se afla la o distanta apreciabila de pamânt, în acest moment fiind localizata în spatele orbitei planetei Uranus. Perseidele, cum este cunoscut acest fenomen astronomic, pot fi observate si cu ochiul liber. În perioada de apogeu a Perseidelor, 11-15 august, într-o ora pot fi observati chiar si doua sute de meteori. 13 august este ziua cu cea mai mare densitate observabila de meteori. Meteorii reprezinta dârele luminoase lasate de catre meteoriti la trecerea lor prin mezosfera, stratul atmosferei cuprins între 50 si 80 de kilometri înaltime fata de suprafata terestra. Numele de Perseide provine de la constelatia Perseide, “în dreptul” careia ajunge Terra în aceasta perioada a anului în miscarea sa de revolutie. Perseidele sunt studiate de mai bine de 2.000 de ani, iar prima informatie despre acesti meteoriti provine de la celebrul Far East. În timpul Europei medievale, Perseidele erau cunoscute sub denumirea “lacrimile sfantului Laurentiu”. În mitologie, Perseid este fiul lui Perseus si Andromeda. În vremurile stravechi, obiectele de pe cerul noptii au condus la superstitii si au fost asociate cu zeitati. Meteoritii erau considerati cadouri de la zei. Altii credeau ca zeii îsi manifestau astfel furia. Pâna în secolul al XVII-lea, multi au crezut ca acestia (meteoritii) erau fulgere de piatra. Numerosi oameni de stiinta erau sceptici cu privire la faptul ca “pietrele” ar putea sa cada din nori sau din cer si de multe ori ei refuzau sa-i creada pe cei ce pretindeau ca au vazut astfel de obiecte.

De unde vin micro-meteoritii?

Cercetatorul francez Francois Raulin, specialist în exobiologie, considera ca micro-meteoritii sunt, în primul rând, singurii “martori” ai formarii Sistemului Solar. Dar sa ascultam povestea formarii Soarelui si a planetelor din Sistemul Solar, pe baza careia Francois Raulin îsi cladeste teoria: “Un imens nor de praf interstelar s-a transformat într-o nebuloasa primara care, ulterior, a dat nastere unei protostele (tânarul Soare), precum si unor planetezimale” (corpuri foarte mici, la început cu forme neregulate, care orbitau în jurul Soarelui), un fel de embrioni ai viitoarelor planete, care au evoluat diferit, în functie de masa lor si de distanta fata de steaua centrala, aflata si ea în formare. Cele mai apropiate si implicit cele mai calde au pierdut o mare parte din elementele lor volatile si s-au transformat în planete telurice, cu o foarte mare densitate - Mercur, Venus, Terra, Marte. Planetele mai îndepartate de Soare au conservat elementele usoare ale nebuloasei - hidrogen si heliu - si astfel s-au format planetele-gigant gazoase - Jupiter, Saturn, Uranus si Neptun”. Si totusi, ce legatura au micro-meteoritii cu toata aceasta poveste? Potrivit acestui scenariu, meteoritii ar reprezenta singurii “martori” ai formarii nebuloasei solare, în sensul ca cei mai multi dintre acestia ar pastra în componenta lor pâna la 91% materie interstelara pre-solara (deci dinainte de formarea Soarelui), mai mult sau mai putin modificata în timp.

Ce sunt meteoritii si meteorii?

Meteorul este de fapt un fenomen ceresc si atmosferic, care consta în aparitia pe cer, noaptea mai ales, a unui punct luminos care se misca cu o viteza mare. Acest lucru este provocat de patrunderea în atmosfera a particulelor solide din spatiul interplanetar, care prin frecare cu aerul sunt volatilizate, ajungând numai rareori sub forma de meteoriti. De pe pamânt se vad anual circa patru miliarde de meteori. Mai frecventi sunt la anumite date ale anului. Meteorit este un corp solid din spatiul interplanetar care strabate atmosfera pamântului, ajungând pâna la sol. Masa meteoritilor variaza de la câteva grame pâna la zeci si sute de tone, dimensiunile lor variaza de la câtiva milimetri pâna la zeci de metri. Meteoritii constituiti în special din fier se numesc siderite, cei care contin silicati si au forma unei pietre se numesc aieroliti, iar meteoritii care au un aspect sticlos de culoarea negru-verzuie, poarta numele de tectile. Pe locurile unde cad marii meteoriti, se formeaza cratere. Masa corpurilor meteoritice care cad pe pamânt zilnic este de aproximativ 10-20 tone. Pamântul se intersecteaza în fiecare zi cu o multime de fragmente pe care le atrage. Cele mai mici ard complet, si cad pe sol sub forma unor pulberi foarte fine. Arzând, aceste fragmente formeaza pe cer trene luminoase si foarte frumoase, meteorii, numiti si stele cazatoare. Fragmentele mai mari explodeaza uneori în atmosfera, dar nu ard în întregime. Acelea se gasesc sub forma de meteoriti. Unii savanti cred ca prabusirea unui meteorit enorm a fost fenomenul care a provocat, cu 65 milioane de ani în urma, disparitia unor specii de animale, în special a dinozaurilor. În anumite perioade ale anului, de exemplu în jurul datelor de 12 august sau 9 octombrie, pamântul traverseaza orbitele unor comete, de-a lungul carora au avut loc acumulari de fragmente. În timp ce traverseaza atmosfera terestra, aceste fragmente formeaza stele cazatoare, în numar mare, încât spunem ca are loc o ploaie de stele cazatoare. S-a calculat ca masa pamântului creste în fiecare an cu aproximativ 10.000 de tone, datorita materiei meteoritice. Imaginati-va o minge de tenis mergând cu 50.000 de km pe ora. Atât de mari si de rapizi sunt multi dintre meteoriti. Desi unii sunt mai mari de atât, majoritatea sunt asemanatori granulelor de nisip. Cei mai mari meteoriti sunt de obicei bucati rupte din asteroizi sau alte planete. Când acestia intra în atmosfera, meteoritii se freaca cu particulele de aer, se încalzesc pâna la peste 3.000 de grade F. Aceasta caldura vaporizeaza majoritatea meteoritilor. Obiectele extraterestre ce lovesc Pamântul formeaza cratere de 12 pâna la 20 ori mai mari decât marimea lor.

Catastrofe si întâmplari

Unul dintre cele mai semnificative evenimente legate de meteoriti este cel din 30 iunie 1908 din Siberia, când au fost distruse mii de hectare de padure. Evenimentul a fost denumit “Fenomenul Tunguska”. Pe o distanta de câteva sute de km, martorii acelui eveniment au vazut o uriasa minge de foc strabatând cerul, lucru ce dovedeste ca meteoritul a intrat în atmosfera într-un unghi ascutit. El a explodat, dând nastere la vânturi puternice si zgomote asurzitoare si cutremurând pamântul. Nu s-a gasit niciodata nici un meteorit si timp de multi ani oamenii de stiinta au crezut ca explozia a fost cauzata de o cometa. Acum, predomina teoria conform careia un meteorit a explodat deasupra pamântului. Cel mai mare meteorit recuperat în SUA a cazut intr-un câmp de grâu în sudul statului Nebraska în 1848. Martorii au afirmat ca au vazut o imensa minge de foc în miezul zilei mai stralucitoare decât soarele. Meteoritul a fost gasit îngropat la 3 metri în pamânt. El cântarea 1.180 kg.
Cel mai renumit crater meteoritic din SUA se gaseste în Arizona si este urias. Marginile se ridica la 50 metri deasupra pamântului si este adânc de 200 m. Diametrul este de aproximativ 1,6 km. Acesta este primul crater care s-a dovedit a fi produs de un meteorit acum 20-50 mii ani în urma.

Sfat

Daca doriti sa va scaldati în lumina “artificiilor” cosmice, sfatul meu este sa parasiti orasele industrializate puternic si sa va retrageti pe un colt de munte, într-o poiana, pe malul marii sau undeva la tara unde suntem departe de poluare si mizerie…

De unde putem observa ploaia cel mai bine?

Puncte de observare în mai multe locuri din tara: Cindrel-Cabana, Pârâul lui Blaga, Pauleasca - Teleorman, Corbasca - Bacau, Sighetu Marmatiei, Ciupercenii Noi - Dolj, Secuia si Epureni - Vaslui, Horodnic - Suceava, Hateg - Hunedoara, Branesti – Dâmbovita. Si nu uitati… fiecare lacrima cosmica aduce bucurie dorintei dumneavoastra! În noaptea din 12 înspre 13 august ploua cu dorinte!!!

http://www.gardianul.ro/index.php?pag=nw&id=118502&catid=63&p=

ploaie-de-august-meteoriti-si-stele-cazatoare-artificii-cosmice.html

Se spune ca printre cei care au explorat adâncurile pamântului pentru a gasi “tehnologia” daruita de divinitate omului - si anume cristalele - au fost stramosii din civilizatiile lemuriana, nu si atlanta. Dar, din fericire pentru om, acest dar minunat al divinitatii a ajuns si în istoria cunoscuta a omenirii, pornind de la Egipt, Sumeria, China, America de Sud, India, Tibet, Siberia si chiar în regiunea tarii noastre fiind folosite înca din perioada scitilor si a tracilor. Dintotdeauna pietrele pretioase, semipretioase si nu numai au adus omului frumusete, stralucire, putere, vindecare si au daruit continuu noi valente ale întrebuintarii lor.

Mai mult decât atât, 32% din suprafata pamântului este formata din cuart si bioxid de siliciu, iar sub ape exista o cantitate foarte mare care nu poate fi apreciata. Din pacate, societatea de azi nu le ofera locul cuvenit, fiind amestecate cu diferite curente (New Age) si credinte. Folosirea lor în scop terapeutic si de protectie este condamnata de biserica ca fiind o practica new age si în acelasi timp una vrajitoreasca. Ma întreb de ce oare toiagele marilor prelati crestini au cristale asemanatoare toiagelor din istoria magiei? Dupa câte stim, fiecarui apostol îi este asociat un cristal. Unele pietre au fost atribuite fiecarei luni sau fiecarui semn zodiacal. Obiceiul de atribuire a unei pietre pretioase fiecarei luni a anului provine din secolul I, descris de cele 12 pietre de pe Pieptarul lui Aaron, Marele Preot din Israel. În Exodul 28, 15-30 scrie: “În el pieptar sa tesi o tesatura de pietre, si anume patru rânduri de pietre. În rândul întâi: un sardonix, un topaz si un smarald, în al doilea rând: un rubin, un safir si un diamant, în al treilea rând: un opal, un agat, un ametist, în al patrulea rând: un crisolit, un onix si un jasp. Nu putine sunt miturile în care inelele misterioase aveau puteri magice. Chiar si magicul glob de cristal al prezicatoarelor este tot o mistificare a puterilor nemarginite ale cristalelor. În mitologia persana, se spunea ca lumea sta pe un gigant safir, caruia i se datoreaza culoarea albastra a cerului. Smaraldele erau cândva considerate serpi orbi si li se atribuiau proprietati medicale. Rubinele erau simbol al puterii si al dragostei în Evul Mediu, de aceea adeseori domnitele medievale prezentau cavalerilor lor trofee din pietre pretioase. Multe pietre pretioase au primit însa atribute malefice, asa cum a fost diamantul, care se spune ca poate aduce nenorociri celui care il poarta. Din punctul meu de vedere ramâne la nivel de superstitie si atât.

Adevarata informatie, ascunsa in cristale
Exista o sumedenie de supozitii despre folosirea cristalelor de catre atlanti: în scopuri de vindecare (se spune ca au fost primii care au folosit baghetele de cristal), de stocare a informatiei (asemeni unui hard de computer), de teleportare, contact cu alte civilizatii din cosmos si, nu în ultimul rând, o modalitate de a comunica cu planul divin. În cartea “Romance of Atlantis”, Taylor Caldwell a scris la vârsta de 12 ani despre folosirea cristalelor pentru initiere, pentru mentinerea în viata timp de sute de ani. Folosind gândirea controlata la dirijarea modificarilor chimice ale materiei se obtineau cristale uriase, cu forme exacte. Tot la atlanti, descoperirea folosirii cristalelor pentru controlarea reactiilor energetice dintre materie si antimaterie a dat nastere zborului spatial. Dael Walker, un celebru cercetator, autor al multor carti despre cristale, spunea despre atlanti: “Am vazut imaginea unor astfel de oameni asezati în cerc în jurul unui cristal. Toti oamenii erau învatati din copilarie sa realizeze concentrarea perfecta. Am putut vedea un fascicul de energie strabatând mile întregi pâna la un operator care tinea în mâna o cutie prevazuta cu o pârghie, având în partea de sus o maneta de comanda. A îndreptat-o catre piatra uriasa, a miscat pârghia si piatra s-a ridicat, a ramas în aer. O comanda simpla si omul a adus piatra în fata lui… Frumoase si puternice, templele de vindecare au umplut tinutul. Aici combinarea energiilor luminii, culorii, sunetului, magnetismului si gândului erau canalizate prin cristale pentru a face vindecari miraculoase”. Se mai spune ca atlantii foloseau chirurgia eterica pe corpul energetic (tehnica în care se folosesc baghete de cristal si nu numai) mult mai mult decât chirurgia pe corpul fizic. Câtiva supravietuitori ai civilizatiei atlante au dus cristalele în alte tinuturi. În Egipt, au construit o piramida înalta, folosind cristalele la ridicarea blocurilor masive de piatra. Oriunde au mers, supravietuitorii au lasat dovezi. Le-au lasat sub Marea Piramida din Egipt, în pesterile din muntii Tibetului si în piramidele din China, America de Sud si America de Nord. Vârfurile muntilor din toata lumea pastreaza si ele depozitele lor. Au lasat tablite de piatra lucrate de mâna omului, grele ca diamantele, carti de aur si mii de cristale. Exista si ipoteza ca adevarata informatie a stat în cristale, unde a fost stocata sub forma de holograme cunoasterea a 200.000 de ani a uneia dintre cele mai puternice civilizatii de pe pamânt. Multi au prezis ca aceasta cunoastere despre cristale va fi din nou revelata lumii catre finele secolului XX, lucru care s-a si întâmplat. Ideea acestei holografii nu este deloc departe de noile descoperiri din domeniul medicinei si al fizicii cuantice. Dupa câte stim, ultima descoperire în ceea ce priveste creierul si întregul mecanism de gândire si memorie spune ca de fapt procesele de gândire nu se desfasoara în interiorul materiei creierului, ci în câmpul electromagnetic al acestuia. Experimentele facute în ultimii 70 de ani au demonstrat ca totul în acest univers, inclusiv omul, se desfasoara holografic, totul fiind într-o continua interconexiune cu totul. Pentru cei care sunt interesati de aceasta ultima descoperire a celor care au luat si Premiul Nobel, pot citi cartea “Universul Holografic”, tiparita la editura Daath. De curând au fost descoperite craniile de cristal folosite de mayasi - o alta enigma lasata în spate de catre aceasta civilizatie. Se spune ca aceste cranii de cristal au proprietati extraordinare, provocând si vindecari miraculoase. Tehnologia de slefuire a craniilor ramâne în continuare un mister pentru civilizatia noastra. Nici un laser cunoscut în aceste timpuri nu poate modela un cristal de cuart asemenea celor gasite.

Dezvaluirile celebrului Edgar Cayce
Edgar Cayce a prezis cele doua razboaie mondiale, începutul si sfârsitul lor, crizele economice din 1929, precum si redresarea din 1933. El a mai relatat si despre lupta nemtilor de la Kursk, caderea fascismului si victoria URSS în marele razboi patriotic. Un cotidian rus i-a dedicat lui Cayce un articol amplu, numindu-l “cel mai faimos prezicator din istoria omenirii”. Edgar Cayce (18 martie 1877 - 3 ianuarie 1945). Dar mai mult despre Edgar Cayce într-un articol viitor. Printre multe altele, Cayce a vorbit si despre lumea fascinanta a cristalelor, confirmând înca o data utilitatea si universul acestora. Dar sa vedem ce a spus Cayce în sedintele sale de autohipnoza. “Aplicate pe piele, perlele, celelalte pietre pretioase, precum si metalele exercita o influenta electromagnetica asupra celulelor. Corpul uman contine carbon si diferite elemente metalice prezente si în plante, metale si pietre pretioase. Descoperirile facute de Rishi (întelept care a auzit imnurile vedice ale lui Brahman) în aceasta materie vor fi cu siguranta confirmate într-o zi de filologi. Corpul sensibil al omului, cu acei curenti electrici vitali, este sediul a numeroase mistere înca neexplorate”. Cayce spune ca acceseaza Akasa (baza de date a planetei si a universului) în timpul sedintelor sale de autohipnoza, lucru care a adus un plus de cunoastere întregii omeniri. Oamenii veneau si îi puneau întrebari când el era în transa si raspundea fiecaruia la orice problema pe care o avea. A fost chiar primul om care a indicat o operatie chirurgicala de îmbinare a doua oase de la picior… si asta prin accesarea bibliotecii Akasha.

http://www.gardianul.ro/Ad%C3%83%C2%A2ncurile-pam%C3%83%C2%A2ntului,

-redescoperite.-Misterele-atlantilor-dintr-o-lume-pierduta-s119618.html

Functioneaza ca o agentie obisnuita de turism, doar ca are limitat numarul de destinatii la locurile unde au calcat Sfintii, si vor avea parte de indrumare spirituala ca bonus.
Credinciosii care vor sa vor sa ajunga in Israel pot alege pachetul ,,Pasi Sfinti in Tara Sfanta”, iar cei care vor sa vada si Egiptul ,,Rugaciune si implinire la locurie Sfinte “.
Orice pelerinaj in tara sfanta este insotit de un preot care a mai calatorit si cunoaste bine locurile Sfinte, iar serviciile sunt de patru stele.
Dar nu este suficient sa fi credincios , pentru a ajungea acolo trebuie sa ai peste 1000 euro pentru a plati, pelerinajul dureaza de obicei 9 zile, transportul este cu avionul, si cazare cu demipensiune.
,, Vrem sa ne castigam si noi oameni prin care sa putem exista si noi”este marturia unui preot.

Sursa: Antena 1

Faraonul Dyedefra, care a domnit in Egipt in jurul anului 2556 inainte de Hristos, in urma cu peste cinci milenii, a construit piramida cea mai inalta si mai minunata dintre cele patru care puteau fi admirate de pe malului Nilului. Un grup international de arheologi a descoperit ruinele care azi pot fi vazute la Abu Rawash, la cativa kilometri de Cairo, si care corespund asa-numitei “piramide pierdute”, pe care romanii ar fi distrus-o pentru a-i folosi pietrele la constructiile din capitala Egiptului, noteaza ziarul “El Mundo”, consultat de Rompres. Piramida de la Abu Rawesh va putea fi vizitata de anul viitor.

‘Aceasta piramida a fost cea mai inalta din complexul de la Giseh, iar pietrele sale erau de mai buna calitate. Timp de mai multi ani s-a crezut ca inca nu se terminase constructia sa, dar se pare ca nu a fost asa. Pietrele sale au fost folosite de romani la constructiile din Cairo”, a explicat Zahi Hawass, secretar general al Consiliului Suprem al Antichitatilor din Egipt. “In ultimii 12 ani am facut aici excavatii si am scos la lumina o mare parte din istoria celei de-a IV-a dinastii, luptele pentru putere si o parte din misterul care inconjoara ridicarea piramidelor”, a spus el la prezentarea documentarului “Piramida pierduta”, un scurt-metraj filmat timp de trei ani de o echipa de la History Channel. Potrivit legendei, Dyedefra, fiul lui Kheops, l-ar fi ucis pe fratele sau mai mare Kawab pentru a pune mana pe putere, in jurul anului 2556 I.de H. Dupa opt ani de domnie, fratele sau vitreg Kefren l-ar fi asasinat, insa, pentru a razbuna moartea fratelui lor Kawab si ar fi distrus piramida pe care Dyedefra o construise la Abu Rawesh. Se povesteste chiar ca Kefren ar fi spart statuile faraonului tradator in mii de bucati si ca ar fi decis sa-si aseze propria piramida pe podisul de la Giseh, alaturi de cea a tatalui lor Kheops, de a carui apropiere fugise Dyedefra.

Ramasitele enigmaticei piramide a faraonului Dyedefra nu se ridica azi la o inaltime de mai mult de zece metri de la sol. Se afla pe dealul Abu Rawash, o zona militarizata cu acces limitat. Hawass este de parere ca fiul lui Kheops ar fi ales acest loc, oarecum indepartat de Giseh, si cimitir al dinastiei sale, pentru ca era independent de familia sa, iar pozitia aleasa ar fi plasat mormantul sau mai aproape de Soare, zeul Ra.

Potrivit ultimelor descoperiri, piramida lui Dyedefra o depasea cu 7,62 de metri in inaltime pe cea a lui Kheops, care are 146 de metri. Fiecare dintre fete masurau la baza 122 de metri, iar unghiul de inclinatie era de 64 de grade, desi o variatie a impiedicat prabusirea sa. In trecut, a povestit Anthony Geffen, producatorul documentarului, “Piramida era acoperita cu granit slefuit si placat cu foita de aur, argint si cupru care straluceau puternic in soare, semn al marii puteri a faraonului”.

http://www.ziua.net/news.php?data=2008-06-02&id=7283

“De ce oare l-a pus Michelangelo pe Dumnezeu in interiorul unui creier?”, s-a intrebat Mershberger. Raspunsul vine din cele 320 de pagini ale cartii “The Sistine Secrets” (Secretele Capelei Sixtine) publicata de editura HarpersCollins si semnata de Roy Doliner, cercetator de arta si profesor la Muzeele Vaticane, si Benjamin Blech, profesor de Talmud la Yeshiva University din New York si considerat unul dintre cei mai prestigiosi rabini cabalisti. Simbolurile Kabbalah “Codul lui Michelangelo” se bazeaza pe simbolurile Kabbalah. Buonarroti a impanzit Bolta si “Judecata de Apoi” cu mesaje care trimit la mistica ebraica. Incepand chiar cu omul creat din minte deoarece interpretarea cabalistica spune ca fiinta umana este rodul cunoasterii, localizata in emisfera dreapta a creierului, exact in locul in care Michelangelo il infatiseaza pe Dumnezeu. Cartea, care tocmai a fost publicata in SUA, il insoteste pe cititor printr-o miriada de exemple similare, partial reelaborate din studii precedente, partial gasite de autori, asa cum se intampla in cazul cercului aurit de pe mantia lui Aminadab, aparut cu prilejul restaurarii din perioada 1980-1999, care trimite la simbolul rusinii pe care evreii erau obligati sa-l poarte pe haine, pe vremea lui Michelangelo. In mod similar, in Cercul Alesilor din Judecata de Apoi se afla, chiar deasupra lui Iisus, doi evrei care au pe cap palarii asemanatoare cu cele pe care Inchizitia ii obliga sa le poarte pentru a se deosebi de crestini: cu cele doua varfuri care aminteau de diavol. Profilul Judecatii de Apoi aminteste de cel al Tablelor Legii, tot asa cum dimensiunile Capelei Sixtine sunt milimetric identice cu cele ale sanctuarului Eichal din Templul lui Solomon, dar ceea ce frapeaza cel mai mult este modul in care Blech si Doliner au reusit sa identifice in cele patru colturi ale Boltei, litere ebraice alcatuite din membre ale personajelor reprezentate si care trimit la concepte cabalistice: Ghimel de la gvura (orgoliu) in fresca infatisandu-i pe David si Goliat, sau Chet de la chessed (pietate) in cea a Iuditei si servitoarea ei, in timp ce picioarele si degetele lui Iona formeaza Hei care corespunde numarului 5, cate sunt cartile Vechiului Testament. Iona este infatisat intr-un peste mare, asa cum sugereaza “Midrash” si nu in traditionala balena a culturii crestine.

Biserica catolica, impanzita cu mesaje cabalistice

Si in ceea ce priveste Arca lui Noe imaginea evoca Talmudul, deoarece este vorba de o mare cutie plutitoare. Acelasi lucru este valabil si pentru Eva care se naste, nu din coasta lui Adam, ci din soldul acestuia. Totodata, fructul tentatiei din Pomul Cunoasterii in Eden nu este marul din traditia crestina ci smochinul, asa cum relateaza Midrash.

In ceea ce priveste motivul pentru care Michelangelo a impanzit cu simboluri si mesaje cabalistice inima Bisericii catolice, care era si sediul Inchizitiei, opinia autorilor este ca el e consecinta cunostintelor dobandite in adolescenta de la Giovanni Pico della Mirandola, cel mai important cabalist crestin al Renasterii, si de la Marsilio Ficino, fondatorul Academiei din Florenta familiei Medici, unde Cosimo Medici a ales sa primeasca si sa-i protejeze pe evrei cu rezultatul de a gazdui eminenti cabalisti care au resuscitat interesul pentru cunoasterea transmisa din epoca Vechiului Testament. Ajunsi la ultima pagina a cartii ai impresia ca Blech si Doliner identifica cheia “codului lui Michelangelo” in optiunea de a construi o punte ezoterica intre crestinism si ebraism, care de altfel coincide si cu identitatea autorilor: un rabin pe care l-a binecuvantat la Vatican, in 2005, Papa Ioan Paul al II-lea, iar in 2006 l-a insotit pe actualul Suveran Pontif la Auschwitz, si un pasionat de arta care isi petrece zilele intre “Sistine Secrets”.

http://www.ziua.ro/news.php?data=2008-06-21&id=8075

Isaac Newton, unul dintre cei mai influenti oameni de stiinta din toate timpurile, a prevazut ca sfarsitul lumii va avea loc in anul 2060, conform unor manuscrise prezentate, incepand de ieri, la Universitatea ebraica din Ierusalim, relateaza AFP, citata de Mediafax. Manuscrisele sunt prezentate public pentru prima data dupa 1969, in cadrul unei expozitii intitulate “Secretele lui Newton”, a precizat Universitatea ebraica. Intr-o scrisoare datata 1704, Isaac Newton, fizician si astronom englez, realizeaza un calcul plecand de la un fragment din Biblie, considerand ca intre fondarea Sfantului Imperiu Roman, in anul 800, si sfarsitul lumii vor trece 1260 de ani. Biblioteca nationala a Universitatii ebraice detine numeroase manuscrise ale lui Newton.